Până să-i descopăr beneficiile pe propria piele, mă număram printre cei care vedeau meditația ca pe o tehnică ce funcționează doar pentru anumite persoane. Dar mi-am dat seama că există un mit comun despre meditație, care duce adesea la un sentiment de eșec și, în consecință, la renunțarea acestei practici.

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și este posibil să vă numărați printre acele cupluri (multe la număr!), care încearcă să decidă cum să petreacă această perioadă. Iar acest subiect este, adesea, o provocare în spațiul relațional.

O bună parte din clienții alături de care lucrez în cabinet se confruntă cu dificultatea de a gestiona și de a înțelege emoțiile pe care le simt în anumite situații. De cele mai multe ori, descopăr că, în copilărie, li s-au acceptat doar emoțiile „bune“.

O bună parte din adolescență și viața de tânără adultă, am trăit cu sentimentul că sunt diferită și că nu aparțin, în special atunci când venea vorba de contexte sociale sau grupuri de oameni. Așa că am încercat să mă înconjor de oameni care au aceleași interese.

Într-o relație, fiecare partener aduce experiențe și așteptări diferite. Una din cele mai des întâlnite așteptări este credința că: „Dacă mă iubește, o să știe, fără să fie nevoie să-i comunic, care-mi sunt nevoile“.

Dar ce-ar fi dacă diferențele de opinie ar fi, de fapt, începutul și nu finalul conversației?

Asistăm, tot mai des, la diferențe de opinie sau dispute pe diferite teme care aprind spiritele în spațiul public.

În vremurile moderne și agitate pe care le trăim, să ai un hobby ar putea părea asemeni unui trifoi cu patru foi: știi că există, însă doar cei norocoși reușesc să pună mâna pe așa o raritate.

Pentru majoritatea oamenilor, conflictul este destul de inconfortabil. Și, totuși, este un fapt inevitabil al vieții. Nu spun asta doar din studiul terapiei relaționale imago sau cea a soților Gottman, ci și din experiența personală.

Cu toții avem o voce interioară. Preocuparea ei este să ne protejeze. De aceea, adesea ne identificăm vocea interioară drept criticul interior. În spatele acestuia, găsim – negreșit – sentimentul de frică: „Dacă nu sunt suficient de bun(ă), nu o să fiu iubit(ă)!“. Ceea ce, în cele din urmă, înseamnă că nu o să supraviețuiesc.

Ne aflăm într-o neliniște pe care o putem identifica în contextele de viață din exterior, car se manifestă și în interiorul corpului, minții și relațiilor noastre. În astfel de momente, e necesar să ne întoarcem la rădăcini, locul care ne hrănește și ne oferă resurse

Întâlnesc tot mai des persoane care își propun în procesul terapeutic să se iubească mai mult, să poată oferi iubire, în diferite forme, în relația de cuplu sau să-și îmbunătățească intimitatea cu partenerul. La nivel de idei, nu cred că am întâlnit vreun client care să nu aibă măcar o direcție înspre care ar vrea sau i-ar plăcea să meargă. Doar că, atunci când vine vorba de transpunerea în practică, totul capătă o altă dimensiune.

Ne apropiem, cu pași repezi, de finalul anului, iar asta face ca subiectele de discuție, cu clienții sau cu prietenii, să se îndrepte către procesul de creștere parcurs în ultimele luni.

Pierderea nu este niciodată ușoară. Îndrăznesc să spun că poate fi simțită drept amputare emoțională. De parcă ar lipsi o parte semnificativă din tine. Pe lângă sentimentele apăsătoare de singurătate și tristețe, s-ar putea să trăiești furie, respingere ori trădare.

Ca terapeut de cuplu, am înțeles că una din responsabilitățile mele este să duc torța speranței, pe care partenerii de cuplu nu o pot simți în perioadele lor grele. Această imagine o port cu mine și în terapiile individuale, unde observ tot mai mult rezistența…

De când am început practica terapeutică, nu cred că am mai întâlnit un moment în care atenția, nevoia și resursele oamenilor să fie îndreptate spre calitatea relațiilor atât de intens ca în luna iubirii. Deși tentația ar fi să spunem că asta reflectă o mare…

Dacă stau bine să mă gândesc, perioada Sărbătorilor este cel mai des asociată cu sentimentele de bucurie, fericire și liniște ‒ sau, cel puțin, așa spun colindele și cântecele. Și desigur, cea mai evidentă dovadă este clasica urare, de „Sărbători fericite!“, față de care, probabil,…

Am fost interesată de rolurile și stereotipurile de gen încă de prin adolescență, când am început să activez în zona voluntariatului. Însă, abia când am intrat în cabinetul de psihoterapie am avut acces direct la arhiva acestei vechi povești originare, bine înrădăcinată în cultura noastră.…

De când ne naștem, ni se transmite cât de important și vital este limbajul, să ne îmbogățim vocabularul, să articulăm corect, clar și răspicat ce avem de spus. Încă de la început, lumea și îngrijitorii ne spun: „Folosește-ți cuvintele!“. Cred că este una dintre frazele…

„Până acum ceva timp trăiam cu acest copil drăguț și, în mare parte, ascultător, care își dorea să petrecem timp împreună. Dar peste noapte s-a schimbat“. Cam așa își face simțită prezența, pentru mulți părinți, etapa de (pre)adolescență. Pe scurt, cu un oarecare șoc. Unde le-o…

A avea copii schimbă peisajul relației de cuplu, însă parentingul nu trebuie să se transforme într-un paznic care, încetul cu încetul, stoarce pasiunea. Știu că poate să pară bizar să găsești conceptul de parenting și pe cel de pasiune în aceeași propoziție, însă există tot…